Filarmonica Brașov deschide anul cu un concert Hans Zimmer " biletele s-au vândut în câteva ore
Filarmonica Brașov începe programul muzical al anului 2024 cu un eveniment care va celebra muzica compozitorului german Hans Zimmer.
04 Ianuarie 2024, 13:24
Filarmonica Brașov începe programul muzical al anului 2024 cu un eveniment care va celebra muzica compozitorului german Hans Zimmer. Câștigător a două premii Oscar și patru premii Grammy, Hans Zimmer a fost nominalizat și la trei premii Emmy și un premiu Tony. De asemenea, Zimmer a fost inclus pe lista a 100 de genii în viață, publicată de The Daily Telegraph în 2007.
Hans Zimmer a fost un deschizător de drumuri în industria muzicală, iar contribuțiile sale au avut un impact semnificativ asupra modului în care este creată muzica de film. Stilul unic de compoziție al lui Zimmer a inspirat mulți alți compozitori să experimenteze cu diferite sunete și stiluri - și să creeze compoziții puternice din punct de vedere emoțional.
Printre operele sale se numără coloanele sonore ale unor filme de referință precum Gladiator, The Last Samurai, seria Pirates of the Caribbean, trilogia The Dark Knight, Inception, Iron Man, Interstellar și multe altele.
Joi, pe 11 ianuarie, la Sala Patria vor urca pe scenă Alexandru Anastasiu, Horia Mihail, Ioan-Dragoș Dimitriu și Gabriel Barani care vor interpreta mai multe aranjamente semnate de Alexandru Anastasiu ale unor piese cunoscute compuse de Hans Zimmer. Va fi un concert la două piane și instrumente de percuție. Biletele pentru acest concert s-au vândut în totalitate pe data de 1 ianuarie în doar câteva ore.
Acest eveniment va deschide seria de evenimente muzicale ale lunii ianuarie, care va continua cu primul recital al Gaudeamus Quartet Filarmonica Brașov din acest an care va avea loc pe 16 ianuarie în Sala muzicii de cameră. Se vor interpreta Cvartetul de coarde KV 590 și Cvintetul de coarde KV 516 cu două viole de W.A. Mozart. Invitatul special al acestui recital va fi talentatul violist Adrian Vasile.
Apoi, pe 18 ianurie, pianista Mihaela Manea va cânta alături de orchestra Filarmonicii Brașov condusă de dirijorul chinez Kin Szeto, iar sâmbătă, pe 20 ianuarie, orchestra simfonică va cânta împreună cu formația The Mono Jacks într-un concert de rock simfonic dirijat de Remus Grama. Pe 25 ianuarie, orchestra simfonică va interpreta Rapsodia nr. 1 de G. Enescu, Suita "Prin munții Apuseni" de M. Negrea și mai multe prelucrări din repertoriul Mariei Tănase într-un concert care îi va avea ca protagoniști pe Alexandra Fits, Mariano Castro și naistul Ioan Liviu Iosif.
Luna februarie va începe tot cu un eveniment-unicat în cadrul căruia Thomas Carroll și Hyung-ki Joo (cunoscut mai ales prin duo-ul Igudesman & Joo) vor alterna rolurile de solsit și dirijor. Tot în luna februarie vor urca pe scena Sălii Patria artiști precum Tomoko Akasaka, Tiberiu Dragoș Oprea, Oliver Zeffman, Adela Liculescu, Constantin Sandu, Corina Ibănescu, Gheorghe Costin, Horia Mihail și Rumon Gamba.
Biletele pentru toate evenimentele sunt deja puse în vânzare la Sala Patria sau online pe bilet.ro
Foto: Iosif Trif