FilmeDar, în Cetatea medievală de la Feldioara
O ediție desfășurată în prezența unor nume mari din cinematografia românească precum Irina-Margareta Nistor sau Vlad Ivanov.
13 Iulie 2022, 15:38
A doua ediție a festivalului FilmeDar se va desfășura în perioada 22 - 24 iulie, în Cetatea medievală de la Feldioara. O ediție desfășurată în prezența unor nume mari din cinematografia românească precum Irina-Margareta Nistor sau Vlad Ivanov.
De această dată, ȋn program, sunt și filme care conţin scene turnate la Feldioara - "Rȃul care urcă muntele", 1977, ȋn regia Cristianei Nicolae, precum și o producţie mai recentă ȋn care scenele se desfășoară ȋn cetatea aflată ȋncă ȋn ruină, ȋn anul 2005 - "Regii blestemaţi III", ȋn regia lui Josee Dayan.
Toate acestea vor fi spre bucuria localnicilor care se vor regăsi pe marele ecran.
Irina-Margareta Nistor sau Vlad Ivanov vor prefața toate filmele ce vor fi proiectate în cetatea Feldioara în cele 3 zile de festival.