Frecvență mai mare pe liniile de transport în comun, odată cu începerea școlilor
Cum de luni se reiau școlile și grădinițele, 19 dintre liniile de transport în comun din oraș își măresc frecvența.
09 Septembrie 2021, 20:08
Cum de luni se reiau școlile și grădinițele, 19 dintre liniile de transport în comun din oraș își măresc frecvența. În același timp, un alt traseu, la care s-a renunțat pe durata verii, își va relua cursele pentru adaptarea ofertei de mobilitate la cererea existentă.
Purtătorul de cuvânt al RAT BV SA, Silviu Ștefan, a enumerat: "Vor fi modificate orarele liniilor 3, 5, 6, 7, 8, 17, 22, 23B, 24, 28, 31, 32, 34, 36, 41, 51, 52, 53 și 54. Precizăm faptul că va fi suplimentat numărul de autobuze și troleibuze pe cele 19 trasee menționate, iar linia 10, cu traseu între capetele de linie Triaj - Valea Cetății își va relua circulația suspendată pe perioada verii".
Călătorii care vor să-și optimizeze călătoriile pot consulta site-ul ratbv.ro, unde pot afla informații despre orarul fiecărei linii de transport în comun din Brașov.