Frigul prelungește sezonul de schi
Sistemul de producere a zăpezii artificiale va funcționa și ziua.
12 Martie 2019, 13:12
Vremea rece din aceste zile aduce și bucurie. Schiorii sunt încântați că vor mai prinde câteva zile cu zăpadă bună pe pârtii.
Veștile sunt excelente pentru ei. Sistemul de producere a zăpezii artificiale va funcționa și ziua.
„Având în vedere că în aceste zile sunt anunțate temperaturi negative nu doar noaptea, instalațiile de producere a zăpezii artificiale din partea superioară a masivului Postăvarul vor fi pornite și pe timpul zilei. Sperăm ca astfel să completăm zonele unde stratul de zăpadă s-a micșorat în urma temperaturilor pozitive din ultima perioadă și, în acest fel, să prelungim sezonul de schi”, a declarat Sorin Toarcea, purtătorul de cuvânt al Primăriei Brașov.
În plus, de ieri, transportul pe cabru este mai ieftin cu cate un punct.