Grădinița 5 va fi consolidată. Activitatea, relocată în alt spațiu
Proiectul va fi derulat prin Programul Național de Consolidare a Clădirilor cu Risc Seismic Ridicat, al Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației.
30 Mai 2023, 14:56
Grădinița 5 urmează să intre în lucrări de consolidare, iar activitatea să fie relocată în alt spațiu, care, deocamdată nu a fost identificat. Aleșii locali au susținut, în ședință ordinară de plen, că ei au identificat cel puțin un spațiu.
„Am luat legătura cu cei de la RIAL și am întrebat dacă sunt spații în cadrul acestei societăți, spații care ar putea permite desfășurarea activității Grădiniței nr.5 până când lucrările desfășurate acolo se vor finaliza. Chiar am identificat două spații care ar avea suprafața necesară, pentru a putea găsi o soluție măcar temporară.“, a explicat consilierul Local Pamela Diaconu.
În replică, viceprimarul municipiului Brașov, Flavia Boghiu, a susținut că spațiul amintit nu se pretează unor asemenea activități, cu atât mai mult cu cât există și un litigiu:
„Este un spațiu lângă Stadionul Tineretului, au fost niște vestiare acolo. Spațiul acela este insalubru, în niciun caz nu poate să primească vreun copil. Acolo sunt necesare investiții majore. Deci nu se pretează acum pentru amenajarea grădiniței acolo.“
În prezent, potrivit viceprimarului municipiului Brașov Flavia Boghiu, în privința lucrărilor de la Grădinița 5, a fost recepționat studiul de fezabilitate și este în derulare procedura de atribuire a proiectului tehnic.
Proiectul va fi derulat prin Programul Național de Consolidare a Clădirilor cu Risc Seismic Ridicat, al Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației.