Grădinița nouă din Tractorul, cu lacătul pe ușă
Deși șantierul a fost închis încă din iulie, prima grădiniță construită în oraș după 13 ani, pe strada Ioan Popasu, nu poate primi încă micuții în clase
04 Septembrie 2023, 15:55
Grădinița nouă din zona Tractorul mai stă o vreme cu lacătul pe ușă.
Deși șantierul a fost închis încă din iulie, prima grădiniță construită în oraș după 13 ani, pe strada Ioan Popasu, nu poate primi încă micuții în clase, dat fiind că autoritățile nu au trecut de etapa birocratică.
Purtătorul de cuvânt al Primăriei municipiului Brașov, Sorin Toarcea, a precizat: "Suntem în etapa finală de intabulare a clădirii în care va funcționa grădinița. Avem confirmarea de la Cartea Funciară că la începutul săptămânii viitoare vom primi extrasul CF cu intabularea. În paralel, am început demersurile cu Inspectoratul Școlar, astfel încât această grădiniță să poată funcționa cât mai repede, după ce avem toate documentele necesare".
Pe de altă parte, reprezentanții Inspectoratului Școlar Județean Brașov nu sunt atât de optimiști.
"După finalizarea intabulării urmează obținerea avizelor de funcționare pentru clădire, de la ISU, de la DSP. După obținerea acestor avize urmează autorizarea din partea Agenției ARACIP. După finalizarea autorizării putem deschide pentru anul acesta școlar și grădinița. Nu putem la momentul acesta oferi un orizont de timp, pentru că, o dată, timpul alocat pentru intabulare nu este cert, iar de la momentul respectiv până la obținerea celorlalte avize cu siguranță va mai exista o perioadă de timp", a declarat purtătorul de cuvânt al IȘJ Brașov, Valentin Bucur.
Apoi va fi nevoie de angajarea personalului, însă, potrivit lui Valentin Bucur, aceasta va fi problema cel mai ușor de rezolvat. Grădinița nouă din Tractorul nu va avea personalitate juridică și nici nu va fi arondată alte unități, ci ea va fi preluată ca un alt corp al Grădiniței nr.35, din același cartier, tocmai pentru ca procedurile de autorizare să se deruleze mai repede. În noua grădiniță ar urma să fie 5 săli de grupă, în care pot fi primiți 90 de copii.