Gratuit pe patinoar, de sărbători, în "orașul din poveste"
Autoritățile locale și-au propus să închirieze un patinoar mobil care va fi amplasat în Piața Sf. Ioan.
16 Noiembrie 2021, 12:01
Brașovenii și turiștii se vor putea bucura de intrare liberă la pationar, de sărbători, în „orașul din poveste”.
Autoritățile locale și-au propus să închirieze anul acesta un patinoar mobil de 300 de metri pătrați. Acesta va fi amplasat în Piața Sf. Ioan, între 29 noiembrie și 28 februarie.
„Anul acesta am dorit să avem un program care să îi ajute pe toți cei care își vor petrece timpul la Brașov să simtă frumusețea sărbătorilor de iarnă și încrederea într-un mâine mai bun, dar în același timp să îi protejeze de răspândirea coronavirusului. Astfel, pe lângă proiectul «Aducem un strop din magia Crăciunului în fiecare cartier brașovean!», le-am pregătit brașovenilor și turiștilor mai multe surprize. Una dintre acestea este patinoarul care va fi instalat în piața Sf. Ioan”, a spus viceprimarul Flavia Boghiu.
Patinoarul va funcționa de luni până vineri între orele 14.00 și 20.00, iar sâmbăta și duminica între orele 10.00 și 20.00, cu pauze la fiecare 2 ore pentru înreținerea suprafeței. Intrarea va fi gratuită, iar vizitatorii pot folosi patinele proprii sau închiriate.
Operatorul are obligația de a asigura minim 100 de patine pentru copii și adulți, dar și muzică ambientală și iluminat festiv.
Valoarea maximă estimată a acestor servicii este de 135.060 lei.