Grup 74 a lansat un dublu album și o carte despre istoria trupei
Grup 74, trupa care a făcut istorie pentru rock-ul brașovean și a ajuns apreciată și iubită chiar și peste hotare le face o nouă surpriză plăcută brașovenilor.

Articol de Sorin Ţîrcă, 30 Aprilie 2025, 13:28
La aproape un an de la concertul prin care a aniversat 50 de ani, Grup 74 a lansat un dublu album și o carte despre istoria trupei.
Câțiva fani au fost prezenți la lansarea de la Librăria Ștefan Octavian Iosif.
„Vorbim despre o trupă care a făcut istorie de 50 de ani în Brașov, dar nu numai. A făcut istorie în toată țara, dar și la nivel internațional. Acest dublu album pe care îl vor lansa astăzi conține două viniluri. Unul dintre viniluri este dedicat concertului aniversar de 40 de ani, iar cel de-al doilea concertului aniversar pe 50 de ani, care au avut loc în Piața Sfatului în 2024, respectiv în 2014”, a punctat managerul librăriei, Augusta Oniță Bagoly:
Sandu Albiter, Adi Vălușescu și ceilalți membri ai formației care îi încântă pe fani de mai bine de o jumătate de secol au transmis câteva cuvinte înaintea lansării cărții și a albumului.
„Îți dai seama că e o mare bucurie să-i răvăd. Ne-am văzut din august. Și dacă tot veni vorba de inițiative, pregătim în august anul viitor Grup 74 Simfonic, cu Orchestra Filarmonicii Brașov”, a menționat Sandu Albiter.
Adi Vălușescu a avut și calitatea de membru al trupei, dar și pe cea de organizator al evenimentului: „Avem în primul rând mare bucurie în suflet să ne întâlnim aici mai multe generații. Să sărbătorim după cele două concerte, sper, memorabile, pe care le-am avut în 2014 și 2024, apariția acestui dublu album vinil făcut cu foarte multă grijă, cu o grafică excelentă, calitate audio excelentă la care ne-a ajutat bunul nostru coleg și prieten Adrian Ordean. Să avem și stick-ul pe care este înregistrarea video a concertului de anul trecut, cartea despre istoria noastră pe care a scris-o Sandu, unde avem fiecare câte un fragment”.
Membrii Grup 74 traversează o perioadă în care se reunesc mai des, astfel că ne așteptăm și la alte proiecte, pe lângă cel de anul viitor, în colaborare cu Filarmonica Brașov.
Citește și: Show ecvestru la herghelia de la Sâmbăta de Jos