"Hai pe două roți!" - la Forumului Orașelor Verzi poți învăța să mergi cu bicicleta. Dacă știi deja, participi la paradă
Cei care nu știu să meargă cu bicicleta , dar vor să învețe, o vor putea face pe parcursul Forumului Orașelor Verzi.
03 Septembrie 2021, 16:56
Evenimentul „Hai pe două roți!”, organizat de Asociația Tot Mai Verde, va avea loc între 10 și 12 septembrie, iar organizatorii vor pune la dispoziția celor interesați diferite tipuri de biciclete, de la cele fără pedale, pentru cei mici, până la unele cu roți de 28 inci.
Copiii care vor folosi bicicleta fără pedale vor putea participa chiar și la un concurs, sâmbătă 11 septembrie, începând cu ora 17:00.
„Hai pe două roți!” se va desfășura între 10 și 12 septembrie, pe Aleea Tiberiu Brediceanu lângă Centrul de Tineret, după următorul program: vineri 10 septembrie, de la ora 14.00 la ora 20.00, iar sâmbătă, 11 septembrie și duminică 12 septembrie, între orele 10.00 și 20.00.
La finalul evenimentului va avea loc o tombolă în care vor fi oferite biciclete.
Cei care deja știu să folosească bicicleta vor putea participa la „Parada bicicletelor” organizată duminică, 12 septembrie. Înscrierile se fac, începând cu ora 15.00, în zona debarcaderului de la lacul Noua, iar primii 300 de înscriși la eveniment vor primi tricouri gratuite.
Parada va începe la ora 16.00 pe traseul: Calea București, Str. Toamnei, B-dul M. Kogălniceanu, Str. Iuliu Maniu și Str. Mureșenilor până în Piața Sfatului.