Hotelierii din Poiana Brașov cer ridicarea restricțiilor începând din luna martie, pentru a-și putea menține activitatea până la următorul sezon de schi
Marile hoteluri din Poiana Brașov s-au confruntat, în pandemie, și cu problema menținerii personalului străin.
16 Februarie 2022, 20:50
Cu toate restricțiile sociale impuse și în ultimele luni din cauza pandemiei de Covid-19, acest sezon de iarnă a fost unul bun pentru marii hotelieri din Poiana Braşov.
Unităţile de cazare au fost ocupate în proporţie de peste 90%, mai ales după ce a nins și s-au creat condiții prielnice pentru schi. Însă, dacă restricțiile nu vor fi ridicate în perioada imediat următoare, din luna martie chiar, așa cum solicită reprezentanții Alianței pentru Turism, pierderile suferite în ultimii doi ani se vor accentua.
„Am avut un sezon de iarnă cu un grad de ocupare destul de ridicat, însă urmează acum o primăvară în care, dacă restricțiile vor continua, vom fi privați din nou de evenimentele - corporatiste sau private - care mențineau activitatea până la începerea sezonului de vară - sfârșitul lunii iunie, începutul lunii iulie. Așadar, ridicarea restricțiilor este foarte importantă pentru menținerea activității turistice și pentru menținerea business-urilor care se desfășoară în acest domeniu”, a spus preşedintele Asociaţiei Turism Poiana Braşov, Roxana Cojocea.
Pe de altă parte, marile hoteluri din Poiana Brașov s-au confruntat, în pandemie, și cu problema menținerii personalului străin, de care au nevoie în plin sezon turistic, mai ales cel de iarnă. Astfel că ridicarea restricțiilor, care ar permite organizarea de evenimente corporate și private, le-ar ajuta să mai recupereze din cheltuielile cu întreținerea lucrătorilor aduși din străinătate pe contract.
În acest moment, în stațiunea brașoveană lucrează câteva sute de străini, mai ales din Filipine și Sri Lanka.
“E perfect justificată dorința Alianței noastre, pentru că putem recupera din aceste deficiențe majore (...) Este de notorietate lipsa forței de muncă autohtonă. În hotelul nostru, pe moment, avem 87 de salariați străini, din Filipine și din Sri Lanka, și este imposibil să trimiți pe cineva acasă de aici. Costul biletului de avion este, în medie, 1600 de euro pentru o persoană, așa că am preferat să îi ținem aici (în pandemie - n.r.), pentru diferite munci, prestări administrative”, a spus unul dintre hotelierii din Poiana Brașov, Ștefan Țînț.
În acest context, reprezentanții industriei ospitalității apreciază ajutorul financiar de stat prin programul Horeca, în urma căruia restaurantele, pensiunile, agențiile de turism și alte firme eligibile sunt, în parte, despăgubite pentru scăderea cifrei de afaceri suferite în anul 2021 ca urmare a restricțiilor introduse de guvern pentru limitarea răspândirii coronavirusului.