Iannis Xenakis, omagiat la prima Conferință Internațională de Muzică Contemporană, de la Brașov
Muzicieni, compozitori, cercetători, dar și arhitecți din țară și din străinătate s-au reunit la Brașov, la prima Conferință Internațională de Muzică Contemporană.
21 Octombrie 2022, 17:33
Muzicieni, compozitori, cercetători, dar și arhitecți din țară și din străinătate s-au reunit la Brașov, la prima Conferință Internațională de Muzică Contemporană, intitulată „De la învelișul hiperbolic la un univers în desfășurare. Diferite registre de alianță între elementele conceptuale extra-muzicale: muzică, matematică și arhitectură”.
Evenimentul, organizat de Facultatea de Muzică a Universității Transilvania, îi este dedicat, la această ediție, lui Iannis Xenakis, compozitor greco-francez, născut în 1922, în Brăila.
“Este aniversat la Brașov pentru că este un nume de rezonanță în muzica contemporană. Este o oportunitate pentru publicul brașovean, pentru studenți, să ia contact cu creația acestui compozitor și cu partea de tehnică, de analiză a lucrărilor acestuia”, a explicat prof. univ. dr. Mădălina Rucsanda, decan al Facultății de Muzică.
Despre muzica lui Iannis Xenakis ne-a vorbit și unul dintre invitații conferinței, care și-a luat doctoratul la Universitatea Sorbona, prof. Mihu Iliescu:
“Xenakis este unul din marii compozitori moderni ai secolului XX, avangardiști, în generația lui (…) dar care are o notă foarte personală, originalitatea lui, care, după părerea mea, vine din estul Europei. E vorba despre un substrat foarte vechi, arhaic, care este comun acestor țări, nu numai Grecia și România, Bulgaria, Serbia, Albania, care au un substrat arhaic foarte vechi, probabil de pe vremea tracilor, lucruri care ne unesc. Muzica lui Xenakis sună cumva, se aud bocitoarele, uneori, bocitoarele pe care le știm și în România, dar sunt și în Grecia”.
Pe lângă lucrările științifice, artiști internaționali, experți în muzica lui Xenakis, vor captiva publicul cu concerte și recitaluri.
La Brașov, conferința se va încheia în 23 octombrie, dar va continua în 24 și 25, la Brăila.