În 30 septembrie poți să mergi la Bibliotecă până la miezul nopții. Va fi Nocturna Bibliotecilor, cu carte și evenimente
În 30 septembrie, Biblioteca Județeană "George Barițiu" ține ușile deschise până la miezul nopții.
22 Septembrie 2022, 14:57
În 30 septembrie, Biblioteca Județeană „George Barițiu” ține ușile deschise până la miezul nopții.
Va fi Nocturna Bibliotecilor, un eveniment național care se deruează sub egida Asociației Naționale a bibliotecarilor și bibliotecilor publice.
Campania este în intervalul 30 septembrie – 1 octombrie, iar Brașovul a ales ultima noapte a lunii septembrie.
„Anul acesta sloganul campaniei este «share location@Bibliotecă». Așadar, bibliotecile doresc să devină și să fie un spațiu de împărtășire a diverse experiențe, să devină un hub al comunității. Avem diverse evenimente, de la lecturi, la teatru, la filme; sunt propuse niște activități speciale, cum este «book hunt» - vânătoare de comori, vânătoare de cărți - împreună cu Edu VR, care a propus niște trasee de descoperire a cărților și a Bibliotecii prin excursiile cu ochelarii virtuali”, a precizat reprezentantul Bibliotecii Județene „George Barițiu”, Ruxandra Nazare.
Vor mai fi jocuri de societate, chiar și activități de genul „Întâlnire pe nevăzute cu o carte”, teatru cu și pentru copii, tururi ghidate sau proiecții de filme.
Programul activităților pe ore va fi disponibil în curând și pe pagina de facebook a instituției.