În viitorul an școlar, elevii brașoveni vor avea vacanță la finalul lunii februarie
În alte 10 județe, elevii vor avea vacanță în cea de a treia săptămână a lunii februarie, în timp ce bucureștenii și sucevenii vor avea liber în a doua săptămână din februarie.
30 Mai 2022, 16:46
Elevii brașoveni vor avea vacanța din luna februarie în ultima săptămână a lunii. Așa se va întâmpla în 30 de județe din țară, după cum au decis inspectoratele școlare județene.
În 2023, vacanța din februarie de la Brașov va fi din 20 până în 24 februarie, în timp ce copiii din București și Suceava vor avea vacanță din 6 până în 10 februarie.
Județele Argeș, Bihor, Bistrița-Năsăud, Călărași, Cluj, Dâmbovița, Gorj, Hunedoara, Teleorman și Prahova au ales ca vacanța să fie din 13 până în 17 februarie, iar celelalte județe vor avea vacanța odată cu Brașovul.