Încă o etapă pentru proiectul saniei de vară din Poiana Brașov
În ședința de plen de joi, 29 iunie, Consiliul Local Brașov a aprobat studiul de fezabilitate și indicatorii tehnico-economici ai proiectului.
29 Iunie 2023, 19:39
În ședința de plen de joi, 29 iunie, Consiliul Local Brașov a aprobat studiul de fezabilitate și indicatorii tehnico-economici ai proiectului.
Mai multe detalii ne-a oferit purtătorul de cuvânt al Primăriei Brașov, Sorin Toarcea:
"Aceasta va fi amplasată în partea stângă a Pârtiei Bradu. Va avea o lungime de aproape 1km și va avea unul dintre cele mai complexe trasee din țară. Este un traseu prevăzut cu cinci spirale. Una dintre spirale va avea o înălțime de 13 metri și 750°, asta înseamnă că vor fi două întoarce jumătate în acea zonă. Vor fi și șase supraînălțări pentru traversarea potecilor și aleilor de acolo și pentru a asigura o urcare și o coborâre adaptată acestuiproiect".
Proiectul construirii saniei de vară face parte din programul "Poiana Brașov - stațiunea celor 4 anotimpuri". Instalația de sanie de vară va avea o lungime pe partea de urcare de 550 m și pe traseul de coborâre de 990 m și include 60 de sănii.
Acestea vor fi echipate cu un sistem de monitorizare a distanței între două vehicule succesive astfel încât, la detectarea saniei din față, senzorii montați pe sania din spate să acționeze frânele magnetice. Pe tot traseul saniei de vară se va monta un sistem de protecție astfel încât nu va fi posibil accesul pe traseul instalației.