Încă un pas în proiectul de reabilitare și modernizare a tronsonului DJ 102 I Valea Doftanei " Brădet
În cadrul viitoarei şedinţe a Consiliului Judeţean Braşov ar trebui aprobat Protocolul de colaborare între instituțiile implicate, pentru realizarea acestui obiectiv de investiții.
27 Iulie 2021, 13:06
Reabilitarea și modernizarea drumului județean DJ 102 I Valea Doftanei – Brădet a fost tema discuției la întâlnirea de ieri dintre reprezentanții administrațiilor județene Brașov și Prahova, care au inițiat proiectul, transferat apoi în responsabilitatea Companiei Naţionale de Investiţii din punctul de vedere al finanţării şi implementării.
În cadrul viitoarei şedinţe a Consiliului Judeţean Braşov ar trebui aprobat Protocolul de colaborare între instituțiile implicate, pentru realizarea acestui obiectiv de investiții.
Astfel, a fost adus în discuţie stadiul actual al documentaţiei depuse la autorităţile abilitate să elibereze avizele de mediu, o etapă importantă, premergătoare celor de expropriere şi de demarare propriu-zisă a lucrărilor.
De asemenea, au fost analizate şi potenţialele piedici care pot apărea din punct de vedere birocratic, dar şi soluţiile propuse de partenerii proiectului în vederea depăşirii lor.
Proiectantul a informat faptul că studiul de fezabilitate este realizat și predat către Compania Naţională de Investiţii, urmând ca documentația să fie completată cu avizele de la Agenția de Protecția Mediului, Garda Forestieră și Administrația Națională Apele Române.
În următoarea şedinţă a Consiliului Judeţean Braşov va fi supus aprobării plenului Protocolul de colaborare care va fi încheiat între cele două consilii județene, Compania Națională de Investiții și Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administrației.
Totodată vor fi demarate procedurile necesare scoaterii din fondul forestier şi exproprierii a unor suprafețe de teren necesare realizării obiectivului.
Președintele CJ Brașov, Adrian Veștea, a reiterat cu această ocazie că este nevoie de această investiţie în infrastructura rutieră, pentru asigurarea unei rute alternative la traficul aglomerat de pe drumul national DN 1. Cu atât mai mult cu cât demersurile şi procedurile pentru realizarea autostrăzii pe sectorul Ploieşti – Braşov se dovedesc anevoioase, astfel că reabilitarea drumului de pe Valea Doftanei ar fi o soluţie viabilă, care rezolvă problema accesibilizării rutiere a judeţului Braşov pentru turişti şi localnici deopotrivă.