Începe proiectului "Super bunici"
Seniorii din Braşov interesaţi să îşi petreacă timpul liber făcând diverse activităţi, sunt invitaţi de la începutul lunii noiembrie şi până în primăvara anului viitor, la ateliere gratuite dedicate lor, în cadrul proiectului "Super bunici".
18 Octombrie 2023, 12:36

Activitățile artistice propuse seniorilor precum muzică, pictură şi desen, teatru sau dezvoltare personală, pot îmbunătăți considerabil calitatea vieții lor.
Atelierele se vor desfăşura în Sala Mică a Filarmonicii Braşov. Lansarea proiectului va avea loc pe data de 3 noiembrie, la sediul Filarmonicii.
„Proiectul nostru are 22 de ateliere de muzică și de mișcare, desen și pictură, teatru și învățare continuă. Noi nu avem o limită de vârstă, pentru că nu dorim să etichetăm. De aceea ne-am exprimat bunici, mătuși, străbunici, deci oricine are această nevoie de socializare, de a integra arta în viața lor. Ne așteptăm să avem între 15 și 20 de participanți pentru fiecare atelier, iar pentru fiecare atelier va exista un formular de înscriere”,