Informațiile necesare înscrierii la pregătitoare, pe site-ul Inspectoratului
Inspectoratul Școlar Județean Brașov a publicat, astăzi, pe site-ul propriu, informațiile de care au nevoie părinții care vor să-și înscrie copiii la școală, în clasa pregătitoare.
28 Martie 2022, 14:43
Inspectoratul Școlar Județean Brașov a publicat, astăzi, pe site-ul propriu, informațiile de care au nevoie părinții care vor să-și înscrie copiii la școală, în clasa pregătitoare.
Pe portal se regăsesc locurile disponibile pentru înscrierea în învățământul primar a copiilor care împlinesc vârsta de 6 ani până la finalul anului 2022 și arondarea străzilor la unitățile școlare.
„În perioada 11 aprilie – 10 mai, părinții ai căror copii împlinesc vârsta de 6 ani până la 31 decembrie pot depune cererile de înscriere în învățământul primar. Cererile pot fi depuse online sau la secretariatul unității școlare de circumscripție sau al unității la care se dorește înscrierea. Informațiile specifice unităților de învățământ pot fi obținute de la secretariatele acestora sau de pe site-urile de web ale acestor instituții, acolo unde ele există. Datele de contact ale tuturor unităților școlare sunt, de asemenea, publicate pe site-ul Inspecoratului Școlar Județean Brașov”, a explicat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Școlar Județean, Valentin Bucur.
În Calendarul înscrierii în învățământul primar pentru anul școlar 2022-2023 sunt prevăzute două etape distincte de înscriere. Astfel, în perioada 11 aprilie – 10 mai, părinții vor completa cererile de înscriere online sau la unitatea de învățământ la care solicită înscrierea copiilor.
În perioada 11 – 12 mai, Comisia națională de înscriere în învățământul primar procesează cererile de înscriere și repartizează copiii la școala de circumscripție.
Întregul proces se încheie în 8 septembrie, când vor fi cunoscute și componențele claselor.
În județul nostru sunt disponibile 5.437 de locuri, cu aproape100 mai multe decât în anul precedent.