Instructor de dans sportiv, arestat pentru 30 de zile pentru raporturi sexuale cu minore
Polițiști din cadrul Biroului de Investigații Criminale Brașov efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de act sexual cu un minor, 5 acte materiale, și coruperea sexuală a minorilor, 3 acte materiale.
01 Aprilie 2022, 09:31
Polițiști din cadrul Biroului de Investigații Criminale Brașov efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de act sexual cu un minor, 5 acte materiale, și coruperea sexuală a minorilor, 3 acte materiale.
Din cercetări a reieșit că un bărbat, în vârstă de 29 ani, în calitate de instructor de dans sportiv, ar fi transmis unei cursante, în repetate rânduri, fotografii și imagini de natură sexuală. Ulterior, ar fi întreținut cu aceasta acte sexuale consimțite. Faptele ar fi avut loc în cursul anului 2018, sesizarea poliției fiind efectuată de către mama persoanei vătămate la data de 29 martie 2022.
În continuarea cercetărilor efectuate în cauză, polițiștii au stabilit faptul că, în perioada 2019-2021, profitând de aceeași calitate, de instructor de dans sportiv, bărbatul ar fi transmis unei alte minore, fotografii ce îl prezentau în ipostaze intime și ar fi întreținut cu aceasta raporturi sexuale consimțite.
De asemenea, în perioada martie-aprilie 2020, bărbatul ar fi transmis unei a treia minore, pe conturile de socializare, imagini cu conținut pornografic.
În baza probatoriului administrat în cauză, bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore și introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Brașov.
La data de 31 martie 2022, instanța de judecată a emis, pe numele său, mandat de arestare preventivă, pentru 30 de zile.
Polițiștii continuă cercetările în cadrul dosarului penal constituit, instrumentat sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov, în care se va propune soluție legală la finalizarea anchetei.