IPJ Brașov, acțiuni de prevenire a violenței în familie, la societățile comerciale
Polițiștii brașoveni au fost la mai multe societăți comerciale din oraș, unde au stat de vorbă cu angajatele acestor firme.
Articol de Sorin Ţîrcă, 14 Iunie 2024, 16:12
Temele abordate au fost modalităţi de combatere a agresiunii survenite în mediul familial, modalitatea de emitere a ordinului de protecție provizoriu și de obținere a ordinului de protecție, măsurile care pot fi luate de instanța de judecată în sprijinul victimei.
De asemenea, polițiștii au furnizat informații despre Sistemul Informatizat de Monitorizare Electronică implementat la nivelul județului Brașov de la 1 ianuarie 2024.
Până în prezent, beneficiare ale sesiunilor de informare au fost peste 350 femei angajate ale unor societăți comerciale de pe raza județului.
CITEȘTE ȘI: Trafic blocat pe DN1, în județul Brașov, din cauza unui accident rutier