IPJ Brașov dezminte informația conform căreia o mașină de poliție a fost parcată pe un loc destinat persoanelor cu handicap
În mediul online, pe o rețea de socializare, a apărut o imagineîn care este prezentată o autospecială de poliție parcată pe un loc destinat persoanelor cu dizabilități.
03 Decembrie 2023, 14:46
În urma apariției în mediul online, pe o pagină de socializare, a unei imagini, în care este prezentată o autospecială de poliție, despre care administratorul susține că a fost realizată într-un cartier din municipiul Brașov, Compartimentul de Relații Publice, din cadrul I.P.J. Brașov este abilitat să comunice următoarele:
În cadrul instituției polițienești brașovene nu există atribuit autovehiculul cu numărul de înregistrare afișat în imagine, iar autospeciala nu a desfășurat misiuni în județul Brașov. Caracterul postării este unul nereal și cu impact calomnios la adresa Poliției Brașov, prin prezentarea unei imagini nereale.
De altfel, Poliția Brașov, prin activitățile specifice pe care le desfășoară, este un garant în ceea ce privește conștientizarea asupra importanței respectării locurilor de parcare destinate persoanelor cu dizabilități.
Împreună cu Fundația Motivation Romania, I.P.J. Brașov a desfășurat în anul în curs, dar și în perioadele anterioare, campanii de sensibilizare și de informare a comunității brașovene, cu privire la nevoile specifice pe care le are o persoană cu dizabilități și importanța locurilor de parcare rezervate unei persoane cu aceste deficiențe.
Poliția Brașov rămâne dedicată construirii unei societăți în care toți cetățenii trebuie să se bucure de drepturi egale și de acces nediscriminatoriu, iar prin acțiunile desfășurate speră să inspire și să încurajeze schimbări pozitive în mentalitatea societății brașovene.
IPJ BRAȘOV