IPJ Brașov organizează concurs pentru ocuparea a 6 posturi
Concursurile se vor desfășura la sediul IPJ Brașov.
28 Iunie 2022, 15:30
Inspectoratul de Poliție Județean Brașov organizează concurs pentru ocuparea a 6 posturi.
Este vorba de patru posturi de muncitor calificat IV: un mecanic auto, un electrician, un instalator și un bucătar, cazuri în care candidații trebuie să fi absolvit minim 8 clase, cu diplomă, un îngrijitor la Serviciul Logistic, care să îndeplinească aceleași condiții și un controlor operator date III, care trebuie să dețină diplomă de Bacalaureat.
Vechimea nu este necesară, iar candidații pot depune documentele necesare înscrierii personal, la sediul Inspectoratului de Poliție Județean Brașov, de pe strada Dimineții.
Înscrierile se fac de luni până vineri, între orele 9:00 și 12:00, până în data de 11 iulie 2022, inclusiv.
Proba scrisă se va susține în 3 august, iar interviul în 9 august 2022.
Concursurile se vor desfășura la sediul IPJ Brașov, iar informații suplimentare se găsesc pe site-ul instituției, bv.politiaromana.ro.