Istoria desenată a bombardării Ploieştilor, în 1943, de către aviaţia americană
Creatorul benzii desenate este Felix Crișan, iar volumul a fost editat și publicat sub egida Bibliotecii Județene, în anul 2021.
09 Mai 2022, 10:11
Lansarea benzii desenate „Tidal Wave – Fortăreaţa Ploieşti. Istoria unei zile – 1 august 1943″ va avea loc pe 12 mai, la Biblioteca Județeană „George Barițiu” din Brașov.
Creatorul benzii desenate este Felix Crișan, iar volumul a fost editat și publicat sub egida Bibliotecii Județene, în anul 2021.
“Pasionat deopotrivă de istorie şi artă, autorul prezintă cititorilor în cele 65 pagini istoria unei zile frământate, bombardarea Ploieştilor şi a instalaţiilor petrolifere de către aviaţia americană în 1 august 1943. Pentru aceasta, Felix Crişan s-a documentat atent şi îndelungat, citind cărţi mai vechi şi mai noi, scotocind în reviste, fotografii şi documente din biblioteci şi arhive, inclusiv private, purtând discuţii cu cunoscătorii subiectului, ce au întreprins şi căutări pe teren, consultându-se şi dovedindu-se extrem de scrupulos”, au transmis reprezentanții Bibliotecii Județene.
Evenimentul va avea loc la ora 14.00, la Sala de lectură, iar publicaţia va fi distribuită gratuit celor prezenţi la lansare.
Intrarea este liberă.