Istoria zilei de 1 august 1943, în 65 de pagini de bandă desenată
Benzile desenate, realizate pe parcursul a mai bine de doi ani, prezintă evenimentele care au condus la startul operațiunii și câteva dintre scenele semnificative ale acelei zile.
13 Mai 2022, 12:27
Istoria zilei de 1 august 1943, în 65 de pagini de bandă desenată. Ne-o propune Felix Crișan, la mai bine de trei sferturi de secol de la faimoasa operațiune Tidal Wave, ce a vizat bombardarea Ploieștiului de către aviația americană.
Benzile desenate, realizate pe parcursul a mai bine de doi ani, prezintă evenimentele care au condus la startul operațiunii și câteva dintre scenele semnificative ale acelei zile.
Suntem înainte de momentul în care România a întors armele, în al Doilea Război Mondial, astfel că zona Ploieștiului și ale sale rafinării erau cel mai bine apărate, după Berlin, de aviația germană, alături de cea românească. Iar benzile desenate aduc în prim plan mai ales eroismul celor ce s-au sacrificat, și de o parte, și de alta a taberei.
„E una dintre cele mai mari bătălii între o civilizație gigantică, cum este cea a americanilor, și o țară mică din sud-estul Europei, care la momentul acela era aliat cu marele dușman al lumii, Germania nazistă. Am vrut să arăt cât de bine s-au comportat românii în acea confruntare din 1 august 1943 și dup-aia au urmat celelalte din campania americană, care ne-a costat pe noi destul. Pasiunea e din copilărie. A fost Școala de Artă, Liceul de Artă, Școala Populară de Artă și am început să desenez și să și pictez în același timp, în mai multe tehnici. Banda desenată a venit târziu, când chiar am crezut că am ceva să spun în acest domeniu”, a precizat autorul, Felix Crișan.
În documentarea pentru această lucrare, Felix Crișan a primit ajutor, printre alții, și de la un pasionat de istorie, Dan Alexandru Melinte, care semnează și postfața lucrării.
“Eu l-am ajutat foarte mult cu documentație, fiind pasiunea mea de mic copil. Noi am scris o carte, dar am scris-o sub formă de carte, cu text. Petre (n.r. Petre Felician Crișan) a reușit să redea dramatismul acestor lupte prin benzi desenate. E un amestec de dorință a mea din copilărie de a desena și eu benzi desenate, dar am trecut pe planul mai documentar, mai realist. Deci, pentru mine, ce a realizat Petre e și un vis de-al meu din copilărie”, a spus Dan Alexandru Melinte.
Lucrarea poate fi găsită la Bibloteca Județeană „George Barițiu”, acolo unde, de altfel, a și fost lansată.
„Ne-am gândit la așa ceva, dar nu ne-am așteptat să iasă atât de bine, pentru că a fost și o surpriză pentru noi, într-o oarecare măsura. Felix Crișan a venit cu cei cu care s-a sfatuit îndeaproape, pe lângă alte persoane, cu privire la această tematică, la atacul Ploieștilor de către aviația americană”, a declarat reprezentantul Bibliotecii Județene, Ruxandra Nazare.
În viitor, Felix Crișan are în plan ilustrarea în benzi desenate și a altor evenimente istorice, de această dată, din zona Brașovului.
Sursa foto: Facebook / Biblioteca Județeană