Județul Brașov se apropie ușor de pragul de la care școlile vor trece cursurile în online
În momentul în care un județ ajunge la un grad de ocupare a paturilor de 75%, școala trece în online.
25 Ianuarie 2022, 11:10
Județul se apropie ușor de pragul de la care școlile vor trece cursurile în online. Cea mai recentă raportare a Direcției de Sănătate Publică Brașov (DSP) arată că în prezent sunt ocupate 245 de paturi, din 511 disponibile în spitalele din județ. Aproape 50% grad de ocupare, iar la 75%, unitățile școlare suspendă activitățile cu prezență fizică.
Cel mai recent ordin comun al Ministerelor Educației și Sănătății stabilește ca indicator pentru deschiderea sau închiderea școlilor gradul de ocupare a paturilor Covid dintr-un județ.
Astfel, în momentul în care un județ ajunge la un grad de ocupare a paturilor de 75%, școala trece în online. Revenirea la școală cu prezență fizică va fi doar când gradul de ocupare a paturilor coboară sub 70%. Însă, ziua de referință pentru acest indicator este joi. În funcție de procentul anunțat în ziua de joi se stabilește cum vor fi desfășurate cursurile în următoarea săptămână.
Sursa foto: arhivă