Junii Tineri au invitat la joc fetele din Șchei
În duminica Rusaliilor, Junii Bătrâni au organizat tradiționalul Joc Strămoșesc pentru Junii Tineri astfel încât aceștia din urmă să poată invita la joc fetele tinere din Șchei.
04 Iunie 2023, 15:27
În duminica Rusaliilor, Junii Bătrâni au organizat tradiționalul Joc Strămoșesc pentru Junii Tineri astfel încât aceștia din urmă să poată invita la joc fetele tinere din Șchei.
Ziua a început în fața Bisericii Sf. Nicolae din Prund cu o horă a junilor și aruncarea buzduganului. Mai multe detalii ne-a oferit Dan Matei, președintele Societății Junilor Bătrâni.
”Junii tineri care în ziua de Rusalii scotfetele la joc. De aici să mergem pajiștea mare, în Variște, acolo se organizează o serbare câmpenească, acolo se dansează. Merg, după aceea, și se schimbă în haine naționale. Jocurile care se vor juca sunt Breaza, Ardeleana, Brâu, cele specifice Ardealului și Șcheiului”.
Brașovenii și turiștii prezenți s-au arătat încântați de atmosfera de sărbătoare.
După ce toți junii din Piața Unirii au aruncat buzduganul, redactorul Radio România Brașov FM, Nucu Jalea, a stat de vorbă cu Mihnea Florin Nistor, Armașul Mare, adică una dintre cele 3 căpetenii ale grupului Junilor Tineri care ne-a povestit ce înseamnă să ai titulatura de june:
”M-am decis să devin june pentru a continua tradiția păstrată de genrații întregi în familie. Am început de la vârsta de 14 ani, de când orice băiat din Scheii Brașovului și mai nou și din Brașov poate să intre și să devină june. După Junii tineri trebuie să alegi unul dintre cele șase grupuri rămase. Eu voi merge la Dorobanți. Oricum mai am de stat la tineri pentru că de-abia după ce te-ai căsătorit se face schimbarea la celălalt grup de juni”.
Brașovenii și turiștii pot participa la acest eveniment până spre ora 21.00. Crucea din Varişte și poiana aferentă se află pe drumul spre Pietrele lui Solomon, lângă Izvorul Sfânta Treime.