La incidență peste 3, clienții localurilor vor fi verificați cu ajutorul unei aplicații dezvoltate de STS. Ce cred brașovenii despre această măsură
Cât vremea încă permite relaxarea la terase, clienții nu sunt foarte deranjați de noile măsuri.
22 Septembrie 2021, 10:57
În condițiile în care rata de infectare cu Covid-19 crește de la o zi la alta și la Brașov, iar autoritățile sanitare au stabilit ca, la incidența cuprinsă între 3 și 6 la mie, în restaurante și cafenele să nu mai intre decât cei vaccinați sau cu test negativ, patronii de localuri își instruiesc deja angajații pentru a-i verifica pe clienți.
În acest sens, se vor putea ajuta de aplicația Check DCC, dezvoltată de STS, care poate fi descărcată din magazinul de aplicații Google Play.
“Sigur că ne vom lua măsuri de precauție. În primul rând vom vedea dacă clienții sunt vaccinati, prin scanarea acelui cod QR și vom folosi dezinfectanți, măști”, ne-a spus patronul unui local.
„În primul rând o să luăm măsuri în legătură cu testele și cu certificatul verde. O să verificăm fiecare client dacă are certificatul”, a precizat reprezentanta altui local.
„Încercăm, pe cât posibil, să servim pe terasă, după ce se depășește incidența de 3 la mie. Pe terasă vom avea încălzitoare. În momentul în care vor dori să intre în restaurant să servească masa, vor trebui să ne prezinte certificatul”, a explicat patroana unui restraurant.
Cât vremea încă permite relaxarea la terase, clienții nu sunt foarte deranjați de noile măsuri. Griji mai multe își fac cei care practică activități sportive:
“Singurul lucru care ne afectează este accesul către activitățile sportive mai ales că vine sezonul rece și activitățile în aer liber se vor limita la schi, cel mult, iar acolo e nevoie de telegondolă. În rest, nu vom putea face alte activități sportive”, a spus o brașoveancă.
„Personal, mi se pare că e o idee bună pentru că deocamdată România are procentajul foarte scăzut la persoane vaccinate și crește numărul cazurilor”, ne-a declarat o tânără.
“Dacă ai vaccin mi se pare ok pentru că îi lași doar pe cei vaccinați și astfel nu se mai răspândește așa repede totul”, a precizat un tânăr brașovean.
Amintim că certificatul verde Covid a devenit obligatoriu, începâd de luni, pentru accesul la anumite activităţi, în orice localitate în care rata de infectare depășește 3 la mia de locuitori.
Documentul - care poate fi verificat doar prin scanarea codului QR - atestă vaccinarea, testarea recentă sau trecerea prin boală şi este obligatoriu la spectacole, cinema, competiţii sportive, nunţi sau botezuri. Excepţie fac doar copiii mai mici de şase ani.