Lacrimi în lumea folk-ului. A murit artistul Doru Stănculescu. VIDEO
Unul dintre cei mai cunoscuți cântăreți de folk din România, Doru Stănculescu, a încetat din viață, astăzi, 23 august 2021, la vârsta de 71 de ani.
23 August 2021, 21:28
Unul dintre cei mai cunoscuți cântăreți de folk din România, Doru Stănculescu, a încetat din viață, astăzi, 23 august 2021, la vârsta de 71 de ani.
"Mi-e foarte greu să vă dau vestea asta. Stănculescu Doru Emil a plecat azi dimineață să se întâlnească cu bunii lui prieteni Dan Andrei Aldea, Vali Sterian şi alții. Primeşte-l Doamne şi veghează-i veşnica odihnă. O pierdere uriaşă!", este mesajul trist postat, luni, pe facebook, de artistul Eugen Avram.
Arhitect de profesie, Doru Stănculescu a debutat în lumea muzicală în anul 1968 cu piesa "Ion Crâșmaru", pe versurile lui Octavian Goga, iar primul material discografic l-a realizat 11 ani mai târziu. Printre hit-urile sale se numără "Şambala", "Ion Vodă Cumplitul", "Ecou de romanţă" și "Fără petale" (vezi video atașat).
De asemenea, a fost membru fondator al Cenaclului Flacăra condus de poetul Adrian Păunescu.
Dumnezeu să-l odihnească în pace!