Licitația pentru terminalul Aeroportului, contestată!
Licitația pentru achiziția proiectării și construirii Terminalului de Pasageri al Aeroportului Internațional Brașov Ghimbav a fost contestată.
28 Mai 2019, 14:08
Patru ofertanți s-au înscris la licitație, până în 13 mai, iar o firmă din Sibiu a fost declarată câștigătoare. Cei de pe locul secund și de pe poziția a treia au contestat licitația. Comisia de licitație din cadrul Consiliului Județean Brașov a pregătit toate documentele în dosarul achiziției spre a fi transmise la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor, care are la dispoziție 15 de zile de la primirea documentației pentru analiza acesteia, termen care poate fi prelungit în cazuri temeinic justificate.