Litere de pe Tâmpa, iluminate în portocaliu de Ziua Mondială a Luptei Împotriva Cancerului
Primăria Municipiului Brașov se alătură "Union for International Cancer Control" și Asociației Magic și va ilumina, mâine, în portocaliu, literele de pe Tâmpa și clădirea primăriei, pentru a marca Ziua Mondială a Luptei Împotriva Cancerului.
03 Februarie 2023, 10:19
Primăria Municipiului Brașov se alătură „Union for International Cancer Control“ și Asociației Magic și va ilumina, mâine, în portocaliu, literele de pe Tâmpa și clădirea primăriei, pentru a marca Ziua Mondială a Luptei Împotriva Cancerului.
Potrivit rapoartelor privind „Starea sănătății în UE”, cancerul este una dintre principalele cauze de deces și a doua cauză de mortalitate după bolile cardiovasculare.
În UE, principala cauză favorizantă a cancerului este fumatul.
Stilul de viață nesănătos, expunerea la soare sau la alte surse de radiații, precum și expunerea la agenți cancerigeni la locul de muncă și la anumite infecții, reprezintă de asemenea factori importanți pentru apariția cancerului.
UICC numără peste 1200 de organizații angrenate în lupta împotriva cancerului în întreaga lume, ministere ale sănătății, dar și grupuri de pacienți.
Asociația Magic este o organizație non-guvernamentală care ajută copiii cu afecțiuni grave și familiile acestora, singura asociație din România afiliată UICC.
Obiectul său de activitate este facilitarea de intervenții medicale și dezvoltarea de programe care să îmbunătățească sănătatea și calitatea vieții a peste 10.000 de copii din România ce suferă de cancer și alte afecțiuni grave, precum și a familiilor acestora.
Activitatea sa se bazează pe voluntariat și donații.
Ziua Mondială a Luptei împotriva Cancerului este marcată anual la data de 4 februarie, potrivit Cartei de la Paris, adoptată, în anul 2000, la summitul mondial împotriva cancerului pentru noul mileniu.