Lucrările de reabilitare a DN73A, în zona Poiana Mărului, aproape de finalizare
Drumarii brașoveni sunt aproape de finalizarea lucrărilor de reabilitare a DN73A, în zona Poiana Mărului.
06 Septembrie 2022, 12:12
Drumarii brașoveni sunt aproape de finalizarea lucrărilor de reabilitare a DN73A, în zona Poiana Mărului.
Drumul care face legătura între Predeal, Râșnov și Șercaia este unul intens circulat, mai ales în weekend, când mulți turiști aleg această alternativă pentru a ajunge la Castelul Bran.
Momentan pe porțiunea pe care se lucrează se circulă pe o singură bandă, iar traficul este dirijat prin semafoare.
“Ne apropiem de finalul lucrărilor pe DN73A, un tronson mult așteptat de locuitorii comunei Poiana Mărului, dar nu numai. Este un drum destul de important, care face legătura dintre turiștii care vin de pe Valea Prahovei și merg înspre zona Sâmbăta. Așternem covor asfaltic peste o lucrare de reciclare făcută cu secția de producție, o lucrare de care suntem mândri, executată foarte bine din punct de vedere calitativ și din punct de vedere al termenului de execuție”, a precizat directorul regional al DRDP Brașov, Tudor Duțu.
Săptămâna viitoare se va definitiva refacerea stratului de uzură din zona centrului comunei Poiana Mărului, după care urmează și refacerea acostamentelor și a marcajelor rutiere.