Lupta antidrog, departe de ce ne dorim
În ciuda numeroaselor întâlniri, planuri de acțiune, strategii și proiecte în domeniul prevenirii și combaterii consumului de droguri, autoritățile au dat greș.
09 Februarie 2024, 15:56
În ciuda numeroaselor întâlniri, planuri de acțiune, strategii și proiecte în domeniul prevenirii și combaterii consumului de droguri, autoritățile au dat greș.
Consumul de droguri în România cunoaște o amploare tot mai mare, iar cifrele vehiculate la nivel oficial par să fie mult mai mici decât în realitate. În urma unei noi întâlniri organizate la Brașov, prefectul Cătălin Văsii recunoaște că avem foarte mari dificultăți în acest domeniu.
„Prefectul Mihai Cătălin Văsie a afirmat că, dincolo de cifrele prezentate, ce reflectă o activitate continuă și susținută a instituțiilor cu atribuții în prevenirea și combatere a comercializării și consumului de droguri, nu suntem încă acolo unde trebuie să fim ca județ. De aceea, în acest an, una dintre priorități va fi intensificarea acțiunilor adresate părinților, deoarece s-a constatat că mulți dintre ei sunt neinformați în acest domeniu și chiar decuplați de la realitatea cotidiană pe care o trăiesc copiii lor, implicându-se prea puțin și prea târziu în a-și proteja copiii de flagelul substanțelor psihoactive”, a declarat purtătorul de cuvânt al Instituției Prefectului, Alexandru Ganea.
Prevenția începe în familie și autoritățile încearcă să-i ajute pe părinți să înțeleagă acest lucru. De altfel, la Brașov a luat ființă și Brigada Părinților Antidrog, însă fenomenul este unul atât de amplu și complex, încât este nevoie ca toate forțele să colaboreze pentru reducerea lui.