Mai sunt 7 zile în care brașovenii pot alege proiectele de investiții din cadrul programului de bugetare participativă
Brașovenii mai au la dispoziție 7 zile în care pot vota proiectele pe care le doresc implementate.
26 Ianuarie 2022, 18:16
Brașovenii mai au la dispoziție 7 zile în care pot vota proiectele pe care le doresc implementate de Primăria Brașov în acest an, în cadrul programului de bugetare participativă.
Demarată în 3 ianuarie, această etapă de vot se apropie de final. Data limită în care se mai poate vota este 1 februarie.
Conform calendarului aprobat de Consiliul Local, în 3 februarie Primăria Brașov va anunța care sunt proiectele pe care le va implementa în acest an, în urma voturilor obținute din partea brașovenilor (audio atașat).
Până în prezent primele trei opțiuni ale brașovenilor au fost „Parcări sigure pentru biciclete“, la categoria Orașul Mobil , Grădini urbane comunitare, bcategoria Orașul Verde și Amenajarea de grădini muzicale în spații comune, categoria Orașul Relaxat.