Mâine se împlinesc 35 de ani de la moartea eroului brașovean Liviu Cornel Babeș
Sâmbătă, 2 martie, Primăria Brașov ne invită la comemorarea a 35 de ani de la sacrificiul suprem al eroului-martir brașovean Liviu Corneliu Babeș.
01 Martie 2024, 13:34
Sâmbătă, 2 martie, Primăria Brașov ne invită la comemorarea a 35 de ani de la sacrificiul suprem al eroului-martir brașovean Liviu Corneliu Babeș.
Evenimentele vor începe la ora 11.30, la crucea de pe pârtia Bradul, vor continua cu ceremonia religioasă și depunerea de coroane de flori de la Biserica Sf Ioan Botezătorul, din Poiana Brașov, și dezvelirea monumentului ridicat în cinstea martirului Liviu Corneliu Babeș, de Primăria Brașov.
De la ora 16.00, la Centrul Cultural Apollonia se va desfășura evenimentul "In Memoriam. Liviu Corneliu Babeș - Împotriva Reprimării. Stop Murder", care cuprinde: prezentarea proiectelor Muzeului Ororilor Comunismului în România și ale Fundației Culturale Memoria;prezentarea cărții „Torțe vii în blocul sovietic. Cazuri de autoincendiere motivate politic în anii 1966-1989”, de Peter Blazek; vernisajul expoziției „Omul fără memorie” a pictorilor Teodor Zaica și Mircea Hristescu; proiecția filmului documentar „Dezastrul roșu” (1987).