"Marșul Bicicliștilor": prima întâlnire a bicicliștilor, din acest an, este vineri
Este prima întâlnire organizată sub umbrela "Marșul bicicliștilor", de către Asociația Tot Mai Verde.
26 Mai 2022, 17:29
Bicicliștii din oraș sunt așteptați vineri după amiază la o nouă tură în oraș.
Este prima întâlnire organizată sub umbrela „Marșul bicicliștilor”, de către Asociația Tot Mai Verde.
“Este al doilea an consecutiv când desfășurăm acest eveniment pentru bicicliștii din Brașov. Plecarea va fi la ora 18.00. Întâlnirea va fi la Primărie și vom urmări același traseu care a fost și în edițiile trecute: de la Primărie spre Centrul Civic, apoi Calea București, ne întoarcem pe Saturn, mergem până la Gară, iar apoi ne întoarcem pe Griviței, până înapoi la Primărie”, a precizat președintele Asociației, Iulian Dudiță.
Intenția organizatorilor este de a promova bicicleta ca mijloc de transport ecologic, economic, sănătos şi, de multe ori, mai rapid prin oraș, dar și de a atrage atenția autorităților asupra necesității dezvoltării unei infrastructuri pentru circulația bicicliștilor.