Masă caldă pentru elevii de la Școala Gimnazială Nr. 14 din Brașov
Executivul a oferit un raport în care existau două variante pentru implementarea proiectului, însă consilierii liberali au dorit să vină cu un amendament.
29 Iunie 2023, 17:37
Masa caldă pentru elevii de la Școala Gimnazială Nr. 14 a fost unul dintre cele mai discutate proiecte de hotărâre din ședința de plen a Consiliului Local de joi, 29 iunie.
Executivul a oferit un raport în care existau două variante pentru implementarea proiectului, însă consilierii liberali au dorit să vină cu un amendament. Pamela Diaconu a declarat că nu poate fi votat un raport în care există două variante de implementare a proiectului, astfel că Radu Cențiu a făcut un amendament în care cerea ca proiectul să fie supus votului cu prima dintre variante.
Primarul și consilierii USR au acuzat că liberalii se leagă de proceduri, în loc să spună dacă ei consideră că ar trebui aduse modificări proiectului sau nu. Senatorul Irineu Darău a amintit că programele naționale similare, demarate în 2016, au eșuat și ar fi imporant ca Brașovul să ofere un exemplu de bune practici.
Pentru că este vorba de un proiect pilot, reprezentanții USR au spus că acesta poate fi îmbunătățit din mers, înainte de implementarea sa în alte școli. În cele din urmă, aleșii locali au votat pentru proiectul cu masa caldă la Școala Gimnazială Nr. 14, așa că elevii de aici vor beneficia în fiecare zi de hrană gătită.