Medicina, cea mai căutată facultate, până acum, la Brașov. Înscrieri se mai fac până în 17 iulie
Următoarea cea mai căutată facultate este cea de Științe Economice și Administrarea Afacerilor.
14 Iulie 2021, 12:24
800 de dosare sunt depuse la Facultatea de Medicină a Universității Transilvania, pentru admiterea la licență Zi. Asta în condițiile în care sunt peste 320 de locuri, dintre care 149 bugetate.
Acestea reprezintă, de fapt, miza candidaților. Facultatea de Medicină este una dintre cele la care se intră cu examen, nu cu dosarul.
Următoarea cea mai căutată facultate este cea de Științe Economice și Administrarea Afacerilor, cu 460 de dosare depuse, iar imediat după ea este cea de Matematică-Informatică, unde sunt aproape 400 depuse.
La polul opus, cele mai puține dosare sunt la Facultățile de Muzică, Design de mobilier și Ingineria Lemnului și Știința și Ingineria Materialelor.
Înscrieri se mai fac la toate cele 18 facultăți, până în 17 iulie, doar online.
Pentru admiterea din acest an, taxele, atât cele de şcolarizare, cât şi cele de admitere rămân neschimbate faţă de anul trecut. Astfel, taxa pentru înscrierea la facultate este de 250 de lei la Medicină, respectiv de 200 de lei la celelalte facultăţi, iar taxele de şcolarizare sunt cuprinse între 3.500 şi 6.000 de lei, în funcţie de profilul ales.