Medicul Valeriu Gheoghiţă: Cred că situaţia intră într-o periodă de control din punct de vedere epidemiologic
Medicul Valeriu Gheorghiță spune că nu se așteaptă ca, în următoarea perioadă, situația să se înrăutățească.
15 Mai 2021, 23:15
Relaxările anunțate, intrate în vigoare de astăzi, arată eficiența măsurilor luate de autorități până acum, iar situația a intrat într-o periodă de control din punct de vedere epidemiologic. Cel puțin așa a afirmat medicul Valeriu Gheorghiță, prezent, astăzi, la Castelul Bran, unde este amenajat un centru de vaccinare.
Medicul spune că nu se așteaptă ca, în următoarea perioadă, situația să se înrăutățească.
“Cu siguranță orice măsura de relaxare asociază prin interacțiunea crescută dintre persoane un risc mai mare de transmitere a infecției, însă atât timp cât numărul persoanelor susceptibile la infecție se reduce - fie prin vaccinare, fie cei care au trecut eventual prin infecție - riscul de recădere din punct de vedere epidemiologic, evident, scade. Eu personal nu mă aștept ca după această perioadă să înregistrăm o creștere semnificativă a numărului de cazuri. Cred că situația intră într-o perioadă de control din punct de vedere epidemiologic. Este important, repet, să menținem acest control. Pandemia nu a trecut și oricând putem să avem derapaje dacă nu suntem atenți la măsuri, la respectarea lor”, a spus medicul Valeriu Gheorghiță.
Totul depinde de fiecare în parte, dar și de rata de vaccinare.
“Este important să consolidăm această evoluție favorabilă din punct de vedere al pandemiei, să avem predictibilitate și stabilitate pe termen lung, încât, progresiv, să putem ridica și alte restricții și să nu mai stăm cu teama că ne întoarcem de la punctul 0, că ne lovim de o creștere a numărului de cazuri și de un sistem medical care ajunge la o capacitate maximală. Este momentul să conștientizăm cu toții importanța vaccinării ca măsură care ne asigură, pe termen lung, stabilitate din punct de vedere epidemiologic și ne oferă o siguranță mai mare nouă, comunităților noastre și țării, în general”, a adăugat medicul Valeriu Gheorghiță.
Maratonul de vaccinare fără programare, de la Castelul Bran, a debutat la finalul săptămânii trecute și se derulează doar în zilele de vineri, sâmbătă și duminică.