Mesajul Poliției Române de Ziua europeană a numărului unic de urgenţă: Apelul fals la 112 se pedepsește! Sună responsabil!
În ultima perioadă s-au înmulțit apelurile care anunță existența unor bombe în diverse locuri, inclusiv în școli sau grădinițe.
11 Februarie 2022, 15:33
11 februarie este Ziua europeană a numărului unic de urgență 112. Cu această ocazie, polițiștii derulează o campanie prin care vor să atragă atenția asupra consecințelor legale și psiho-sociale ale apelurilor false la acest număr.
În ultima perioadă s-au înmulțit apelurile care anunță existența unor bombe în diverse locuri, inclusiv în școli sau grădinițe.
“După dispunerea măsurilor operative specifice şi efectuarea demersurilor legale, de fiecare dată s-a constatat că sesizările nu se confirmau, iar autorii apelurilor au fost identificaţi ca fiind, de multe ori, minori care, prin acţiunile lor, considerau că fac farse colegilor. Totodată, a rezultat faptul că, pentru efectuarea apelurilor, erau folosite cartelele SIM atribuite copiilor pentru susţinerea cursurilor on-line, pe fondul măsurilor dispuse în contextul pandemiei Covid-19”, a explicat purtătorul de cuvânt al Poliției Brașov, comisarul Alina Ivan.
Pentru verificarea unor asemenea apeluri este nevoie de o desfășurare impresionantă de forțe, iar efectul asupra celor aflați în zona respectivă este și el unul foarte grav.
“Legislaţia din România prevede că alertarea falsă a agenţiilor specializate de intervenţie, se pedepseşte cu amendă de la 2.000 lei la 4.000 lei sau prestarea de la 200 de ore la 400 de ore de activităţi în folosul comunităţii. De asemenea, apelarea abuzivă a numărului unic de urgenţe poate fi sancţionată cu amendă între 1.000 şi 2.000 de lei sau cu până la 200 de ore de muncă în folosul comunităţii”, a adăugat comisarul Alina Ivan.
Anul trecut, polițiștii au intervenit de peste 870.000 de ori în urma apelurilor la 112, iar aproape 160.000 s-au dovedit alarme false. Fiecare din aceste apeluri nejustificate ar putea costa viața în cazul unei persoane aflate într-un pericol real.
În România, peste 30 de sedii ale autorităţilor publice centrale, judeţene şi locale, instituţiilor de învăţământ şi de cultură, obiectivelor turistice şi companiilor din România vor fi iluminate în roşu, în seara de 11 februarie, de Ziua europeană a numărului de urgenţă 112.
La Brașov vor fi iluminate în roșu literele de pe Tâmpa.
Reamintim că 112 este un număr apelabil, în cazuri de urgenţă, în toate ţările Uniunii Europene.