Mihai Mărgineanu, spectacol la Reduta
”Întoarcere la Origini” - Marius Mihalache & Band, alături de Mihai Mărgineanu.

Articol de Ruxandra Stoica, 21 Februarie 2025, 12:37
Un spectacol inedit va avea loc la Centrul Cultural Reduta, pe data de 16 martie. Evenimentul vrea să aducă în prim-plan acea muzică din ADN-ul nostru, care învăluie conștiința colectivă a românilor.
În acest proiect sunt integrați deferiți artiști, care au creat și compus doar în jurul identității românești, indiferent de fuziunile muzicale pe care le-au adoptat în carierele lor.
Marius Mihalache:
Mi-am propus să invit artiști care și-au desfășurat cariera în jurul muzicii românești, în jurul acestui ADN identitar românesc, unde oamenii simt că sunt români atunci când îi ascultă. Iar Mihai Mărginanu are un stil de muzică al mahalalelor vechi bucureștene care au intrat în conștiința colectivă a românilor. Suntem pe un drum cu sens unic în a ne întoarce la origini. Cred că suntem acolo numai că trebuie să apelăm la aceste lucruri pentru că altfel dispărem. Noi suntem o sumă a culturilor, a valorilor pe care noi le-am ales.
Biletele pentru concert costă 160 de lei și pot fi achiziționate online.