Misiune de transport cu un grad ridicat de dificultate pentru salvamontiștii râșnoveni
Zeci de salvamontiști și voluntari au luat parte la acțiunea care a durat aproape zece ore.
12 Mai 2021, 18:33
Peste 1,2 tone de materiale de construcții și nu numai au fost transportate de salvamontiștii din Râșnov, cu ajutorul unui elicopter, la refugiul Mălăiești, aflat la o altitudine de 1.720 de metri.
Zeci de salvamontiști și voluntari au luat parte la acțiunea care a durat aproape zece ore.
Fiind vorba despre multe materiale grele și de mari dimensiuni, cum ar fi lambriuri, vopsea lavabilă, vopsea pentru indicatoaretele turistice, lămpi de iluminat, o sobă de teracotă și mai multe saltele, pentru această operațiune a fost solicitat ajutorul unui elicopter care aparține Inspectoratului General al Aviației din cadrul Ministerului Afacerilor Interne.
Materialele au fost încărcate de pe platforma fostei fabrici Romacril și au fost duse până la refugiul Mălăiești. Au fost necesare nu mai puțin de 6 transporturi. Totul va fi folosit pentru reabilitarea refugiului din Munții Bucegi.