Mită refuzată de polițiștii brașoveni
Doi polițiști brașoveni au refuzat o mită de 1.000 de euro, oferită de un șofer care a fost surprins la volan în timp ce se afla sub influența băuturilor alcoolice.
29 Decembrie 2023, 16:48
Doi polițiști brașoveni au refuzat o mită de 1.000 de euro oferită de un șofer care a fost surprins la volan în timp ce se afla sub influența băuturilor alcoolice.
Potrivit prim-procurorului Adrian Radu, de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Brașov, în noaptea de 28/29 decembrie 2023, în urma unui denunţ telefonic, procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Braşov, cu sprijinul lucrătorilor de poliţie din cadrul Serviciului Judeţean Anticorupţie Braşov, au surprins în flagrant o persoană care a oferit suma de 1.000 de euro cu titlu de mită către doi poliţişti din cadrul Poliţiei Municipiului Braşov – Secţia 3 Poliţie.
Anterior, cei doi poliţişti îl surprinseseră pe bărbat în timp ce conducea un autoturism pe strada 13 Decembrie, din Braşov, având o concentrație alcoolică de 0,75 mg/l alcool pur în aerul expirat. Adrian Radu spune că scopul mitei era acela de a-i determina pe oamenii legii să nu constituie un dosar penal pe numele acestuia pentru infracţiunea de conducere sub influenţa băuturilor alcoolice şi să nu ia măsurile legale ce se impun în astfel de cazuri. Suspectul este acuzat de dare de mită şi s-a luat măsura reținerii acestuia pentru 24 de ore.