"Moara cu noroc", la Bac (AUDIO)
Subiectele și baremele de corectare sunt disponibile, zilnic, după ora 15:00, pe site-ul subiecte.edu.ro.
28 Iunie 2021, 15:04
„Moara cu noroc”, de Ioan Slavici, a fost subiectul considerat cu noroc de absolvenții Colegiului Național „Andrei Șaguna” din Brașov, la prima probă a examenului de Bacalaureat, cea la Limba și Literatura Română.
La Brașov au fost prezenți 2.936 de candidați, cifră care reprezintă 98% din totalul celor 3.001 înscriși. Doar 65 de absenți au fost la această primă probă, ceea ce reprezintă cea mai bună prezență din ultimii 10 ani. Totodată, un absolvent a fost eliminat de la examen, pentru tentativă de fraudă, după ce a fost prins cu telefonul mobil în sală.
Subiectele și baremele de corectare sunt disponibile, zilnic, după ora 15:00, pe site-ul subiecte.edu.ro.
Deocamdată, absolvenții așteaptă proba de mâine, cea obligatorie în funcție de profilul unității de învățământ.