Muncipalitatea vrea să renoveze bastioanele, turnurile și zidurile Cetății. Prima etapă " documentațiile
Preluate recent în administrare, bastioanele, turnurile și zidurile Cetății, din centrul istoric al orașului, vor intra în lucrări de reabilitare.
21 Martie 2022, 15:02
Preluate recent în administrare, bastioanele, turnurile și zidurile Cetății, din centrul istoric al orașului, vor intra în lucrări de reabilitare.
Cel puțin așa dorește municipalitatea, care, însă, în acest an, va trebui să finalizeze etapele de realizare a documentațiilor.
De asemenea, în acest proiect vor fi incluse și Poarta Șchei, precum și Poarta Ecaterinei.
“În zilele următoare vom comanda studiile pentru reabilitarea monumentelor din zona istorică. Sunt cuprinse în planul nostru de investiții. Vom face tot ceea ce înseamnă studiu istoric, studiu geotehnic, iar după finalizarea acestor studii vom demara procedurile necesare pentru reabilitarea acestor monumente aflate în patrimoniul municipiului Brașov. În această etapă avem banii pentru studii. Există și linie de finanțare pentru partea de proiect tehnic și, în funcție de durata documentațiilor, putem demara și procedurile pentru achiziția lucrărilor pe fiecare categorie de monument în parte”, a spus purtătorul de cuvânt al Primăriei municipiului Brașov, Sorin Toarcea.
Doar pentru documentațiile tehnice, suma prinsă în buget este de 300.000 de lei.
Obiectivele au mai trecut prin lucrări de renovare în urmă cu mai bine de un deceniu, pe când se aflau în administrarea Consiliului Județean Brașov.