Municipalitatea prezintă proiectele parcului pentru skateri și Spitalul de Pneumo
Brașovenii sunt așteptați, în această săptămână, la prezentarea publică a două proiecte, la care își pot spune și punctul de vedere.
12 Septembrie 2022, 16:33
Brașovenii sunt așteptați, în această săptămână, la prezentarea publică a două proiecte, la care își pot spune și punctul de vedere.
Unul vizează facilități pentru pasionații de skateboarding, iar al doilea este în domeniul medical.
“Miercuri, 14 septembrie, de la ora 17.00 va avea loc prezentarea proiectului de amenajare a skate park-ului, iar sâmbătă, de la ora 17.00, va avea loc prezentarea studiul de fezabilitate pentru construirea Spitalului de Pneumo și Boli Infecțioase”, a precizat purtătorul de cuvânt al Primăriei municipiului Brașov, Sorin Torcea.
Ambele prezentări vor fi în format mixt, online și cu prezență fizică, la Cinema Astra, în limita locurilor disponibile.