Municipalitatea vrea 100 de milioane de euro pentru Spitalul de Pneumoftiziologie și Boli Infecțioase
Municipalitatea vrea 100 de milioane de euro pentru Spitalul de Pneumoftiziologie și Boli Infecțioase.
22 Decembrie 2022, 11:50
Municipalitatea vrea 100 de milioane de euro pentru Spitalul de Pneumoftiziologie și Boli Infecțioase.
A depus deja solicitare de finanțare nerambursabilă prin Planul Național de Redresare și Reziliență – PNRR.
Proiectul urmează să fie dezvoltat în zona Bartolomeu, la CATTIA, în vecinătatea centurii ocolitoare a municipiului și a străzii Institutului, lângă viitorul spital regional.
Dat fiind că solicită finanțare prin PNRR, va trebui să-l finalizeze până în 2026.
„Acum vorbim de primul proiect de construire a unui spital după 89 și cel mai important proiect din punct de vedere financiar al județului nostru, construirea Spitalului de Pneumo și Infecțioase, proiect care a trecut prin toate verificările necesare. Suntem optimiști cu privire la aprobarea acestei finanțări, astfel încât brașovenii, începând cu sfârșitul anului 2026, vor putea beneficia de aceleași condiții ca în orice spital din Europa”, a spus purtătorul de cuvânt al Primăriei municipiului Brașov, Sorin Toarcea.
Viitoarea unitatea medicală va avea un număr 257 paturi în regim spitalizare continuă și 22 paturi pentru structura de spitalizare de zi.
În prezent, Spitalul de Boli Infecțioase Brașov funcționează într-o clădire construită în anul 1957, situată pe strada Mihai Viteazu nr. 9, ce nu mai răspunde cerințelor actuale de calitate.
Sursa foto: Primăria Municipiului Brașov