Municipalitatea vrea să cumpere echipamente IT pentru școlile din oraș, cu bani nerambursabili
Licitația pentru achiziția echipamentelor a fost deja lansată.
14 Iunie 2022, 14:54
Municipalitatea vrea să cumpere echipamente IT pentru școlile din oraș, cu bani nerambursabili. Totul printr-un proiect gândit inițial pentru a acoperi lipsa tabletelor și dispozitivelor electronice, la început de pandemie, când școala a trecut în mediul online.
Proiectul a fost transformat, apoi, într-unul care să doteze unitățile de învățământ.
Licitația pentru achiziția echipamentelor a fost deja lansată.
“Este un proiect în valoare de 26.5 milioane de lei, un proiect pe care l-am depus spre finanțare la începutul anului trecut, care vine să ofere tablete elevilor, dar și mai important, toată infrastructura IT necesară unui act de educație modern în școlile brașovene: proiectoare, table inteligente, laptop-uri și toate instrumentele de care profesorii au nevoie pentru un act educațional digital de calitate”, a explicat primarul municipiului Brașov, Allen Coliban.
Concret, municipalitatea vrea să cumpere peste 900 de table interactive, peste 700 de proiectoare, peste 500 de ecrane de proiecție, 2000 de laptopuri și 1000 de camere web, la care se vor adăuga peste 2000 tablete grafice și 260 de sisteme desktop + monitor.
Termenul limită pentru primirea ofertelor este 15 iulie, ora 15:00.