"Noaptea grădinilor misterioase", în Noaptea Muzeelor, la Muzeul de Artă
Pentru Noaptea Muzeelor, de sâmbătă, Muzeul de Artă Brașov a pregătit vizitatorilor o experiență multi-senzorială, în care artele performative se alătură celor vizuale clasice.
13 Mai 2022, 09:30
Pentru Noaptea Muzeelor, de sâmbătă, Muzeul de Artă Brașov a pregătit vizitatorilor o experiență multi-senzorială, în care artele performative se alătură celor vizuale clasice.
„Noaptea grădinilor misterioase” este umbrela sub care vor fi prezentate expoziția de pictură în ulei „Grădini misterioase” a artistului Vadim Crețu, la care se adaugă eco-performance-ul „Texturi vegetale” cu proiecții audio-video, creat de Alina Tofan.
Spectacolul performativ va avea loc între orele 20 și 22.
Având natura ca inspirație, cei doi artiști ne scot din mediul urban și fiecare dintre ei ne dezvăluie natura neîmblânzită prin intermediul creației personale.
Specificul evenimentului Noaptea Muzeelor obligă organizatorii să reducă spectacolul live la intervale de 10 minute, urmate de câte o scurtă pauză, astfel încât publicul prezent să beneficieze de această experiență în număr cât mai mare.
Intrarea la „Noaptea grădinilor misterioase” va fi gratuită, dar vizitatorii sunt rugați să respecte ordinea intrării în muzeu și să fie răbdători pe durata întregii seri.
Muzeul de Artă poate fi vizitat între orele 18 și 24.