Noi achiziții pentru Aeroportul Internațional Brașov
În această perioadă sunt în desfășurare procedurile de achiziție a serviciilor de navigație aeriană pentru Aeroportul Internațional Brașov.
15 Octombrie 2021, 12:14
În această perioadă sunt în desfășurare procedurile de achiziție a serviciilor de navigație aeriană pentru Aeroportul Internațional Brașov, pe două componente distincte, anunță Consiliul Județean Brașov. Pentru proiectarea procedurilor de zbor instrumentale și a spațiului aerian, respectiv pentru realizarea infrastructurii fizice şi dotarea acesteia cu echipamente specifice.
Pentru procedurile de zbor instrumentale și spațiul aerian, la termenul de depunere a ofertelor stabilit în data de 27 septembrie a existat o singură firmă ofertantă, Regional Air Suport, iar în prezent, documentația este în etapa de evaluare tehnică. Valoarea totală estimată a acestei achiziţii este de aproape 1,3 milioane de lei.
Tot un singur participant s-a înscris, până la data limită (14 octombrie) și pentru serviciile de navigaţie aeriană. Asocierea UTI Construction and Facility Management ar tebui să se ocupe de dezvoltarea infrastructurii fizice specifice. Astfel, va fi implementată soluţia de turn de control virtual şi vor fi achiziționate şi instalate echipamentele de comunicaţie, navigaţie, supraveghere şi meteo în cadrul Aeroportului. Valoarea totală estimată a acestei achiziţii depășește suma de 60 de milioane de lei.
Președintele CJ Brașov, Adrian Veștea a declarat că specialiştii de la ROMATSA (Administrația Română a Serviciilor de Trafic Aerian) acordă asistenţa tehnică în evaluarea ofertelor pentru cele două proceduri. Șeful administrației județene a subliniat că firma care furnizează soluţia de turn virtual a implementat pentru prima oară un remote tower în anul 2014.