Noi restricții la Brașov, de miercuri, ca urmare a depășirii incidenței de 7.5 la mie
Începând de miercuri, 13 octombrie, ora 0:00, în municipiul Braşov se aplică, pentru o perioadă de 14 zile mai multe restricții ca urmare a depășirii pragului de infectări covid de 7,5 la mia de locuitori.
12 Octombrie 2021, 15:16
Astfel, se interzice circulaţia în afara locuinţei sau gospodăriei în intervalul orar 20,00-5,00. Excepție fac persoanele vaccinate cu schema completă, cele care au trecut prin boală și cele care se deplasează în interes profesional, pentru asistenţă medicală şi pentru achiziţionarea de medicamente.
Magazinele rămân deschise până la ora 22,00, iar restaurantele se vor închide la ora 24,00, pentru cei vaccinați.
Purtarea măştii de protecţie rămâne obligatorie în toate spaţiile publice deschise.
Lista completă a măsurilor care se vor aplica, la Brașov, de miercuri:
1. Se interzice circulaţia persoanelor în afara locuinţei/gospodăriei pe tot parcursul săptămânii, în intervalul orar 20,00-5,00, cu următoarele excepţii:
- persoanele vaccinate cu schema completă (din a zecea zi de vaccinare), și cele care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi şi a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul SARS-CoV-2,
- deplasarea în interes profesional, inclusiv între locuinţă/gospodărie şi locul/locurile de desfăşurare a activităţii profesionale şi înapoi;
- deplasarea pentru asistenţă medicală care nu poate fi amânată şi nici realizată de la distanţă, precum şi pentru achiziţionarea de medicamente;
- deplasări în afara localităţilor ale persoanelor care sunt în tranzit sau efectuează călătorii al căror interval orar se suprapune cu perioada interdicţiei, cum ar fi cele efectuate cu avionul, trenul, autocare sau alte mijloace de transport de persoane, şi care poate fi dovedit prin bilet sau orice altă modalitate de achitare a călătoriei;
- deplasarea din motive justificate, precum îngrijirea/ însoţirea copilului, asistenţa persoanelor vârstnice, bolnave sau cu dizabilităţi ori decesul unui membru de familie;
2. Operatorii economici care desfăşoară activităţi de comerţ/prestări de servicii în spaţii închise şi/sau deschise, publice şi/sau private, își vor desfăşura activitatea în intervalul orar 5,00-22,00.
Excepţie fac unităţile farmaceutice, benzinăriile, operatorii economici cu activitate de livrare la domiciliu, precum şi operatorii economici din domeniul transportului rutier de persoane şi de mărfuri, care îşi pot desfăşura activitatea în regim normal de muncă, cu respectarea normelor de protecţie sanitară.
La aceste măsuri se adaugă cele deja valabile în acest moment:
Astfel, doar persoanele vaccinate cu schema completă (din a zecea zi de vaccinare), și cele care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi şi a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul SARS-CoV-2, vor avea acces la anumite activități și vor putea participa la anumite evenimente, cum ar fi:
- să asiste la competiţiile sportive, până la 50% din capacitatea maximă a spaţiului, cu asigurarea unei distanţe de minimum 1 metru între persoane şi cu purtarea măştii de protecţie;
- să aibă acces în cinematografe, instituţii de spectacole şi/sau concerte, cu participarea publicului până la 50% din capacitatea maximă a spaţiului şi cu purtarea măştii de protecţie;
- să participe la activităţile instituţiilor publice sau private de cultură, care administrează spaţii special destinate activităţilor cultural-artistice în aer liber, până la 50% din capacitatea maximă a spaţiului, cu asigurarea unei distanţe de minimum 1 metru între persoane şi cu purtarea măştii de protecţie;
- să participe la spectacole, concerte, festivaluri publice şi private sau la alte evenimente culturale în aer liber, cu participarea până la 50% din capacitatea maximă a spaţiului şi cu purtarea măştii de protecţie;
- să participe la activităţile recreative şi sportive desfăşurate în aer liber, pentru cel mult 10 persoane care nu locuiesc împreună;
- să participe la evenimente private (nunţi, botezuri), cu participarea persoanelor până la 50% din capacitatea maximă a spaţiului, dar nu mai mult de 200 de persoane, în interior sau în exterior;
- să participe la cursuri de instruire şi workshopuri pentru adulţi, inclusiv cele organizate pentru implementarea proiectelor finanţate din fonduri europene, cu participarea persoanelor până la 50% din capacitatea maximă a spaţiului în interior sau în exterior, cu asigurarea unei suprafeţe de minimum 2 mp pentru fiecare persoană, cu purtarea măştii de protecţie;
- să participe la conferinţe, până la 50% din capacitatea maximă a spaţiului în interior sau în exterior, cu asigurarea unei suprafeţe de minimum 2 mp pentru fiecare persoană, cu purtarea măştii de protecţie;
- să participe la mitinguri şi demonstraţii cu un număr de participanţi de maximum 100 de persoane şi cu purtarea măştii de protecţie;
- să aibă acces acces în restaurante şi cafenele, în interiorul clădirilor, centrelor comerciale, precum şi la terase, până la 50% din capacitatea maximă a spaţiului în intervalul orar 5,00-24,00;
- să aibă acces în sălile de sport şi/sau fitness, fără a depăşi 50% din capacitatea maximă;
- să aibă acces în sălile de jocuri de noroc, până la 50% din capacitatea maximă a spaţiului;
- să aibă acces în spațiile cu piscine interioare, fără a depăşi 50% din capacitatea maximă a spaţiului;
- să aibă acces în spațiile închise cu locuri de joacă pentru copii, fără a depăşi 50% din capacitatea maximă a spaţiului şi în intervalul orar 5,00-24,00;
- să aibă acces în săli de jocuri, fără a depăşi 50% din capacitatea maximă a spaţiului, în intervalul orar 5,00-2,00.
Este interzisă activitatea în baruri, cluburi şi discoteci la depăşirea incidenţei de 6/1.000 de locuitori.
Mai multe informații găsiți pe site-ul de informare al Primăriei Brașov, covid19.brasovcity.ro.