Nou termen de finalizare a lucrărilor de la Spitalul Județean Brașov
Lucrările de reabilitare a Corpului B al spitalului au început în anul 2017, iar proiectul este implementat de Compania Națională de Investiții " CNI.
11 August 2021, 16:32
Lucrările de reabilitare a Corpului B de la Spitalul Județean Clinic de Urgență Brașov ar putea fi recepționate în aproximativ 2 luni.
Acesta este noul termen avansat de președintele Executivului Județean Brașov, Adrian Veștea, care a precizat că ritmul lucrărilor a fost afectat de pandemia de coronavirus.
“În zona parterului nu s-a putut preda amplasamnetul tocmai datorită acestei pandemii - erau spații care erau necesare atât pentru acces în spital cât și în zona unității modulare de terapie intensivă. S-au predat toate aceste amplasamente. În prezent, considerăm că suntem într-o linie dreaptă și în două luni de zile putem să facem recepția finală pe tot ceea ce a însemnat investiții din partea Companiei Naționale de Investiții”, a spus Adrian Veștea.
Lucrările de reabilitare a Corpului B al spitalului au început în anul 2017, iar proiectul este implementat de Compania Națională de Investiții – CNI.
Valoarea investiției se ridică la aproximativ 24 de milioane de lei. Proiectul a fost început de Consiliul Județean, apoi a fost preluat de CNI. De-a lungul acestui an au fost anunțate mai multe termene de finalizare a lucrărilor.